All eyes on school

un blog despre scoala

Gradinile Zoo

A vorbi in Romania despre drepturile animalelor te poate face sa pari visator, o persoana putin neserioasa, putin aeriana. Intr-o tara unde sunt incalcate drepturi fundamentale ale omului, nu poti fi luat in serios daca vorbesti despre drepturile animalelor.

Si totusi, cultivarea respectului fata de fiintele din jurul nostru trebuie sa fie un obiectiv principal macar pe lista celor care se ocupa de educatia tinerilor. Intr-adevar, poate este exagerat sa cerem in Romania ceea ce vedem ca primesc animalele pe Animal Planet (asistenta medicala superprofesionista, etc.). Nici nu sustin cauza furnicilor – victime ale pietonilor “neatenti” sau ale gainilor macelarite prin ferme. Nu, ceea ce sustin eu este minimul respect fata de aceste fiinte inzestrate cu simturi ca si noi, respect care trebuie transmis noii generatii ca parte a educatiei pentru protejarea mediului.

Am urmarit ieri (sambata) o emisiune pe TVR despre situatia gradinilor zoologice din Romania … JALNIC … GROAZNIC.tigru-zoo-mica.jpg S-au arata imagini din numeroasele gradini zoo de la noi. E dureros sa vezi specii mari, impunatoare, intr-o stare avansata de degradare si mizerie. Sa vezi lei, tigrii, ursi sau lupi subnutriti, zacand pe cimentul murdar de fecale sau leganadu-se precum copiii aceia cu probleme psihice din orfelinate …. TRIST. … Mi-a atras atentia o declaratie a directorului gradinii zoo din Buhusi, in care isi expunea viziunea manageriala pe termen scurt, mediu si lung … parafrazez: Facem si noi tot ce putem pentru animalele gradinii, de exemplu, toamna aducem mere, porumb etc. de acasa. Fiecare aduce cat poate. E mai greu cu marile carnivore, dar am rezolvat si problema lor. Avem contracte cu marile magazine, acestea ne trimit salam in prag de expirare. No comment … poate doar: dragi tovarasi si tovarase, un grup de lei din Buhusi, multumesc tuturor organizatiilor de stat responsabile, pentru conditiile de trai minunate …care este.

leu-zoo-mica-2.jpgOricine creste un caine in apartament, indiferent de talia acestuia, stie ca nu ai viata usoara cu el daca nu-l scoti de cel putin doua ori pe zi la plimbare. Oare in ce stare se afla acei lei, ursi, etc. care stau de ani buni in custi de 20 X 20 metrii?

Daca scopul acestor gradini zoo este de a-i invata pe copii cum poate fi chinuit un animal sau pana unde poate merge cruzimea oamenilor fata de alte specii, inseamna ca si-au atins complet scopul.

Articole despre gradinile zoologice de la noi:
http://www.vier-pfoten.ro/zoo.htm#cerinte

http://www.hotnews.ro/articol_6640-Jumatate-din-gradinile-zoologice-vor-fi-inchise.htm

http://www.animale.ro/forum/viewtopic.php?p=128761&sid=f469a27c63493e0ae384dd42b9d33c13

noiembrie 19, 2006 Publicat de | Ce am mai vazut/auzit | Scrie un comentariu

Tacerea mieilor

 

screammmm2.jpgNu incetam sa ne miram cate lucruri urate spun strainii despre Romania. Cele mai multe bile negre le-am primit la capitolul “protectia copilului”. Se zice ca sunt multi copii care traiesc in strada, ca micutii sunt exploatati, ca aici este un paradis al pedofililor si al traficantilor de carne vie si tanara, etc. Sincer, eu ca cetatean din provincie incepusem sa cred in reavointa occidentului. Priveam in jur, in orasul meu micut si linistit, si nu vedeam nici una dintre ororile despre care scria presa straina. Hm, rai oameni occidentalii astia. Intr-adevar, sunt multe probleme nerezolvate in Romania, dar nici chiar asa.

Asa gandeam eu pana sa ma mut in Bucuresti. N-am vazut pe aici toate ororile (de exemplu, nu am vazut pedofilii la recrutat), dar cat am vazut mi-a fost deajuns. De fapt, in prima saptamana de Bucuresti nu m-a impresionat nici traficul infernal, nici aglomeratia din mijloacele de transport, nici mizeria, insa mi s-a strans inima de nenumarate ori vazand copii strazii.

Am vazut copii dormind pe trotuar, langa gurile de aerisire ale magazinelor care suflau aer cald (e sfarsitul lui octombrie). I-am vazut in piata Amzei, in buricul capitalei si nu de putine ori. Astfel de imagini tin de cotidian in anotimpul rece. Stau pe o parte, stransi in pozitie fetus, doar hainele flutura in curentul urat mirositor. Nimeni nu stie daca dorm sau daca sunt morti. Noi, oameni cu copii acasa, oameni cu frica lui Dumnezeu, care de obicei spunem despre copii ca sunt ingerii pe pamant, trecem pe langa ei ca si cum nu ar exista.

Deunazi ma intorceam de la serviciu. Seara, aglomeratie pe strada, ma opresc la un semafor si astept. In fata grupului format se strecoara doi copii. Desi e noiembrie, unul dintre ei este doar in maieu iar celalalt intr-o bluza subtire. Fiecare tine in mana o punga cu aurolac din care inspira des. Sunt suficient de aproape incat sa simt vaporii innecaciosi de diluant. Sunt prieteni, unul dintre ei ii arata celuilalt cu gesturi lente o directie si-i spune cu greutate ca acolo ar trebui sa mearga. Apoi ii aseaza mana pe umar. Se comporta ca doi amici betivi numai ca imaginea lor nu-mi sugereaza comicul maturilor ametiti de alcool. Am sentimentul unui romantism tragic, iar daca elimin influenta cartilor dickens-iene, atunci ramane doar tragicul. Nimeni nu da semne ca i-ar fi remarcat ca un nefiresc al momentului si al locului.

In fiecare zi vad copii in situatia lor si bag de seama ca ma impresioneaza din ce in ce mai putin intalnirea cu ei. Indiferenta, acest mecanism psihologic care face posibila de la linistea sufletului pana la cele mai oribile fapte, incepe sa-si faca efectul asupra mea. Vezi si auzi zilnic aceleasi mizerii ale existentei incat, de la un anumit moment, nu le mai bagi in seama, nu te mai ating in niciun fel.

Asa ca, stau si ma intreb: Ce or avea cu noi strainii astia?

noiembrie 17, 2006 Publicat de | Ce am mai vazut/auzit, Uncategorized | Scrie un comentariu

Liniste clasa!!!

Sa stiti ca atat tinerii care au terminat studiile cat si cei care inca le parcurg sunt foarte interesati de ceea ce se intampla in scoala. Nu am gasit inca un blog dedicat in intregime scolii, insa tema este abordata de multi, pe diferite bloguri. Indiferent ca este vorba despre un blog de advertising, webdesign, marketing, protectia mediului sau, pur si simplu, un jurnal personal, toate abordeaza macar in trecere tema educatiei. Normal, fiindca toate au legatura, intr-un fel sau altul, cu scoala.

Citeam deunazi pe un blog dedicat webdesign-ului un astfel de post. Am gasit foarte interesant comentariul unui user in care povesteste o experienta facuta de el, in perioada in care a predat fizica la o scoala generala. Iata ce scrie: “La o ora le-am spus: “fiti foarte atenti, nu va dictez nimic, nu scriu nimic pe tabla. Maine va dau extemporal. Fiti foarte atenti la ce va spun si memorati.” Nu le-am dat definitii sau formule. Era o lectie ca o poveste. Daca prindeai ideea si puteai sa te exprimi, stiai ce sa scrii. Rezultatul extemporalului a fost extraordinar. Niste copii care aveau 10 pe linie nu au fost in stare sa lege o propozitie. Chiar daca la extemporalele clasice scriau definitia exact asa cum le-o dadusem eu, cand au trebuit sa se exprime liber nu au fost in stare sa faca o propozitie cu subiect si predicat. GROAZNIC!!!
Culmea, corigentii au reusit sa compuna din mintea lor propozitii mai inteligibile decat premiantii.”

Nu multi am facut un astfel de experient, dar e imposibil sa nu observi, mai devreme sau mai tarziu, aceleasi lucruri in activitatea la clasa. Sunt elevi care nu reactioneaza deloc la metodele de invatare axate pe memorare. Aceiasi elevi devin activi in momentul in care li se cere sa gandeasca, sa-si spuna parerea.

Scoala romaneasca nu vrea sa inteleaga ca cei mai destepti nu sunt neaparat cei care reusesc sa reproduca fidel o informatie, ca inteligenta nu se identifica cu memoria, ca oamenii in general, si tinerii in special, au personalitati diferite. Unii sunt calmi, au rabdare sa realizeze activitati plictisitoare/aride fara a-si pierde total interesul, altii au nevoie permanent de stimuli noi pentru a ramane prinsi intr-o activitate. Nu inseamna ca primul este inteligent, iar celalalt stupid. Criteriile pe baza carora este apreciata performanta de catre profesorul obisnuit, la clasa, sunt total gresite si invechite. Conform acestor criterii numerosi tineri cu potential intelectual sunt fortati sa treaca in categoria mediocritatii care, pentru mine, este de fapt una a esecului scolar.

Hmm, ma trezesc enuntand truisme ale teoriei de specialitate … se stie de foarte mult timp valoarea metodelor active, creative de invatare. Toti profesorii studiaza aceste metode cand sustin examenele de perfectionare si totusi nu sunt aplicate la clasa decat sporadic. Curios, nu? Chiar atat de inchistati in reavointa lor sunt acesti profesori incat, desi cunosc ce trebuie sa faca, se incapataneaza sa nu faca ce stiu? Chiar asa, s-au strans cei mai rai oameni in bransa dascalilor? Greu de crezut.

noiembrie 16, 2006 Publicat de | Memorare vs Creativitate | Un comentariu

De la elefanti la bizoni

Scoala romaneasca este o institutie cu ambitii cantitative. Acel gand frumos care se numeste “educatie de calitate” este, la ora actuala, decat un termen pe niste hartii, o fila din celebrul ciclu “au zis aia de la Uniune sa facem, hai sa ne facem”.

“Maret” era unul dintre adjectivele favorite ale retoricii comuniste. Totul trebuia sa fie maret … si era … se improviza rapid ceva mare la propriu. Scoala, instrument propagandistic principal al vremurilor “luminose” s-a indragostit de acest termen si de semnificatia sa cantitativa. Atat de tare a iubit “maretia” incat politica ei pedagogica consta in umplerea fragilelor creierase ale elevilor cu cat mai multa informatie, una “nedigerata” de catre acel soft cu care natura sau Dumnezeu ne-a inzestrat – ratiunea. Cel care inghitea cele mai mari bucati din salamul propagandistic de soia sau din cultura stiintifica dospita era privit drept un vrednic pionier al socitatii comuniste marete.

Dusmanul numarul unu al societatii “perfecte” a fost dintotdeauna ratiunea, gandirea independenta si creatoare care tinde sa dezechilibreze o lume statica in perfectiunea ei. Cum sa nu fie asa daca principala functie a gandirii este de a pune intrebari, de a cauta raspunsuri? Ce raspunsuri mai trebuiesc date acolo unde s-au gasit deja toate solutiile. De aceea era util pentru societate sa aiba specialisti cat mai bine pregatiti, care sa stie foarte multe despre ceea ce fac, dar care nu gandesc. Ce fel de fiinta poate fi aceea care nu gandeste, insa detine un bogat bagaj cognitiv? Un astfel de om are cunostinte enciclopedice dobandite printr-un sustinut efort al memoriei. Acesta era produsul ideal al sistemului de invatamant, o fiinta cu o memorie prodigioasa in care se pot regasi, ori de cate ori este nevoie, instrumentele necesare slujirii patriei.

Daca ar fi sa compar acest elev/student ideal al vechii lumi cu un animal, m-as gandi la elefant. Doua atribute sustin analogia: este lent si admirabil pentru memoria lui. Exact calitatile intelectuale cultivate de invatamantul comunist. Rezultatul fericit al fabricii de elefanti era acel individ burdusit cu informatie prafuita, atent selectionata in laboratoarele partidului, un tip supus si blajin, care ascundea mari frustrari. Din ce cauza frustrarea lua chipul cuminteniei? Aceasta este o alta discutie.

Au venit anii ’90. Credeti ca fabrica de elefanti s-a restructurat, ca si-a updatat modelul ideal al productiei? Nu mai reprezinta un secret pentru nimeni dinamica tranzitiei celulozice. Idealul s-a schimbat doar in teorie, nu si in practica. Fabrica si-a pastrat linia tehnologica de productie (metodele de invatare), insa s-a deschis spre noua materie prima disponibila in urma liberalizarii ideilor. Iata cum se desfasoara procesul de productie in actuala fabrica de elefanti: fragilelor creierase li se serveste cu forta , intr-o forma plicitisitoare, urata, o informatie potential interesanta. Spre deosebire de vechea societate, cea de acum le ofera tinerilor numeroase activitati alternative invatarii, asa ca pot refuza indoparea fortata cu un material care nu le trezeste interesul. Cum singura actiune educativa a scolii romanesti consta in tentativa esuata de indopare, tinerilor le lipseste o viziune moral – valorica a societatii in care traiesc. Produsul obisnuit al noii fabrici de elefanti, scoasa din contextul social al lumii apuse, este unul sub asteptarile tuturor celor din bransa si nu numai. Eu l-as numi bizon.

Bizonul este un individ aparent sigur pe sine (calca apasat, isi tine pieptul umflat, vorbeste tare), desi are mari lacune de educatie: este submediocru in meseria pe care o practica, are mari probleme in a relationa constructiv si autentic cu cei din jur si se mandreste cu lipsa lui de educatie. Bizonul extrem se remarca printr-o inclinatie spre violenta. Il recunosti usor pe strada sau in oricare alt context dupa privirea usor incruntata, scrutand amenintator imprejurimile in cautare de scandal. Specific “speciei” este placerea de a lua decizii si a actiona in turma. Bizonul obisnuit este usor de manipulat, desi intotdeauna este pregatit sa-ti impartaseasca concluziile dobandite de el la scoala vietii. Dar despre diferitele masti sub care bizonul apare …. vom vorbi cu alte ocazii. In orice caz, este o specie inca nedescoperita in totalitate, de aceea astept observatiile voastre.

noiembrie 14, 2006 Publicat de | Memorare vs Creativitate, Uncategorized | Scrie un comentariu

Pentru ca ne pasa

… si pentru ca o sa ne usture. Cu convingerea asta am pornit acest blog despre scoala.

Sunt un profesor tanar care, desi crede in misiunea scolii si in frumusetea acestei meserii, isi doreste, totusi, sa “scape” din invatamant. Hmm, va suna a contradictie, dar nu este.

Imaginati-va ca tocmai v-ati mutat in casa de curand cumparata, situata intr-o zona buna, spatioasa unde va puteti pune in aplicare ideile originale despre decoratiuni interioare. Imaginati-va totusi ca exista conditii, de natura financiara sau de consens cu partenerul(-a), care va impiedica realizarea intentiilor. Veti simti, cu siguranta o mare dezamagire si, in ciuda faptului ca stiti potentialul imens al locuintei, nu veti fi nici pe departe entuziasmati ca locuiti acolo. Sau imaginati-va ca locuiti impreuna cu parintii in casa lor imensa, ca vreti sa va amenajati dupa propriile gusturi camera, iar acest lucru presupune sa scapati de o parte din vechea mobila. Cum va veti simti cand planurile voastre vor fi reduse la neant de nostalgiile parintilor provocate de dulapul de la bunica, harbul de masa de la nasu’ Ghitza sau bibelorurile de portelan care impanzesc mobila (la mare cinste situindu-se cel cu pestele/betivul/balerina)?

Cam aceleasi emotii le incearca un tanar care se angajeaza pe post de rotita in complexul sistem al invatamantului, sistem care functioneaza dupa reguli “sanatoase”, amanuntit specificate si exersate zeci de ani.
Dezamagirea nu este decat primul pas spre blazare si plictis.

Interesant este ca sunt multi profesori care gandesc asa, insa prea putin se discuta constructiv pe tema asta. Se vorbeste mult, se striga pe la manifestatii, insa nu exista o comunicare autentica in acest sens. Nu ma refer doar la un dialog cu patronatul …. noi, profesorii, nu dialogam unii cu altii. Nu facem decat sa ne plangem sau sa ne amintim de “vremurile de aur”.

Blogul acesta vrea sa fie o scanteie si sper sa fie cat mai multe scantei de acest gen, poate doar asa se va aprinde un foc, dar nu unul distrugator sau al pasiunii oarbe. Ne-am saturat de spiritul revolutionar al mustei fara cap.

Va rog, daca intamplator ati dat peste acest blog si aveti ceva pertinent de spus despre situatia invatamantului romanesc sau a invatamantului in general, nu sovaiti in a-mi trimite textele voastre la adresa scoala_2000@yahoo.com . De asemenea, n-aveti vreo jena in a comenta ideile postate deja ….

noiembrie 8, 2006 Publicat de | Uncategorized | Scrie un comentariu

   

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.