All eyes on school

un blog despre scoala

Tacerea mieilor

 

screammmm2.jpgNu incetam sa ne miram cate lucruri urate spun strainii despre Romania. Cele mai multe bile negre le-am primit la capitolul “protectia copilului”. Se zice ca sunt multi copii care traiesc in strada, ca micutii sunt exploatati, ca aici este un paradis al pedofililor si al traficantilor de carne vie si tanara, etc. Sincer, eu ca cetatean din provincie incepusem sa cred in reavointa occidentului. Priveam in jur, in orasul meu micut si linistit, si nu vedeam nici una dintre ororile despre care scria presa straina. Hm, rai oameni occidentalii astia. Intr-adevar, sunt multe probleme nerezolvate in Romania, dar nici chiar asa.

Asa gandeam eu pana sa ma mut in Bucuresti. N-am vazut pe aici toate ororile (de exemplu, nu am vazut pedofilii la recrutat), dar cat am vazut mi-a fost deajuns. De fapt, in prima saptamana de Bucuresti nu m-a impresionat nici traficul infernal, nici aglomeratia din mijloacele de transport, nici mizeria, insa mi s-a strans inima de nenumarate ori vazand copii strazii.

Am vazut copii dormind pe trotuar, langa gurile de aerisire ale magazinelor care suflau aer cald (e sfarsitul lui octombrie). I-am vazut in piata Amzei, in buricul capitalei si nu de putine ori. Astfel de imagini tin de cotidian in anotimpul rece. Stau pe o parte, stransi in pozitie fetus, doar hainele flutura in curentul urat mirositor. Nimeni nu stie daca dorm sau daca sunt morti. Noi, oameni cu copii acasa, oameni cu frica lui Dumnezeu, care de obicei spunem despre copii ca sunt ingerii pe pamant, trecem pe langa ei ca si cum nu ar exista.

Deunazi ma intorceam de la serviciu. Seara, aglomeratie pe strada, ma opresc la un semafor si astept. In fata grupului format se strecoara doi copii. Desi e noiembrie, unul dintre ei este doar in maieu iar celalalt intr-o bluza subtire. Fiecare tine in mana o punga cu aurolac din care inspira des. Sunt suficient de aproape incat sa simt vaporii innecaciosi de diluant. Sunt prieteni, unul dintre ei ii arata celuilalt cu gesturi lente o directie si-i spune cu greutate ca acolo ar trebui sa mearga. Apoi ii aseaza mana pe umar. Se comporta ca doi amici betivi numai ca imaginea lor nu-mi sugereaza comicul maturilor ametiti de alcool. Am sentimentul unui romantism tragic, iar daca elimin influenta cartilor dickens-iene, atunci ramane doar tragicul. Nimeni nu da semne ca i-ar fi remarcat ca un nefiresc al momentului si al locului.

In fiecare zi vad copii in situatia lor si bag de seama ca ma impresioneaza din ce in ce mai putin intalnirea cu ei. Indiferenta, acest mecanism psihologic care face posibila de la linistea sufletului pana la cele mai oribile fapte, incepe sa-si faca efectul asupra mea. Vezi si auzi zilnic aceleasi mizerii ale existentei incat, de la un anumit moment, nu le mai bagi in seama, nu te mai ating in niciun fel.

Asa ca, stau si ma intreb: Ce or avea cu noi strainii astia?

Noiembrie 17, 2006 - Posted by | Ce am mai vazut/auzit, Uncategorized

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: